Academia de Științe a Moldovei

Astăzi marcăm Ziua Academiei de Științe a Moldovei. Ce evenimente vor avea loc astăzi

Corina Bezer

Cu această ocazie, astăzi, la Complexul Etno-cultural „Vatra” are loc un eveniment inedit, care are drept scop sărbătorirea și promovarea științei în societate printr-o abordare ingenioasă a interacțiunii dintre publicul larg și cercetători.

În cadrul manifestării va avea loc decernarea Premiului „Savantul Anului” și „Tânărul Savant al Anului”, Premiilor Europene, precum și decernarea Premiilor Academiei de Științe pentru cele mai remarcabile realizări și Premiilor „Pârghia lui Arhimede” pentru jurnaliștii, care au propmovat pe parcursul anului rezultatele cercetătorilor moldoveni.

De asemenea, vor fi înmânate însemnele de Membru de Onoare al Academiei de Științe a Moldovei unor personalități notorii ale științei mondiale.

De Ziua Academiei de Științei, vor fi vernisate colecțiile moldave care au bătut recordurile mondiale Guinessexpoziții de inventică și fotografice din istoria cercetării. Tinerii savanți vor concura în cadrul concursului interactiv Science Slam, unde vor încerca să convingă publicul, într-o manieră haioasă, despre importanța descoperirilor sale.

Pe tot parcursul zilei vor evolua formații etnofolclorice. Evenimentul va culmina cu un concert de zile mari, susținut de Chișinău Youth Orchestra și Alex Calancea Band.

Academia de Științe a Moldove reprezintă unica instituție publică de interes național în sfera științei și inovării.