Au fost instalate 13 semafoare vorbitoare. Află câte vor fi instalate până la sfârșit de an
Astfel, au fost instalate până în prezent 13 semafoare sonore la solicitarea Asociației Nevăzătorilor din Republica Moldova.
„Cred că mai avem nevoie de încă 10 intersecţii cel puţin să fie instalate acolo unde se deplasează nevăzătorii. Foarte bine funcţionează semaforul la intersecţia Pietrarilor-Drumul Viilor, la strada Dokuceaev – şoseaua Hânceşti, dar la Ciocârlia şi Sprâncenoaia. De la început au fost foarte bine şi pronunţările recitale şi ciocănitul, după solicitarea locatarilor s-a micşorat sunetul, încât este foarte complicat de a traversa strada”, a menționat specialistul ANM, Nicolae Ciobanu.
În capitala locuiesc aproximativ peste 8 000 de persoane nevăzătoare. Autorităţile municipale au declarat că o să monteze astfel de dispozitive sonore la încă 27 de semafoare.