Bani

Avocată reţinută, după ce ar fi pretins 2000 de euro de la un deţinut

Adelina Scripcari

În după amiza zilei de ieri, o avocată din Chişinău a fost reţinută de către ofiţerii CNA, după ce aceasta ar fi pretins 2000 de euro de la un deţinut, pretextul acesteia fiind faptul că poate influenţa judecătorul, ca acesta să-l elibereze înainte de termen.

Reţinerea avocatei, a avut loc în biroul acesteia, iar banii au fost predaţi chiar de către bănuită. În prezent, avocata se află sub arest pentru 72 de ore, iar dacă va fi găsită vinovată, aceasta riscă o pedepasă de până la 6 ani de închisoare.

La fel, subliniem faptul că de la începutul anului curent, 5 avocaţi au fost documentaţi de către CNA, după ce aceştia au fost implicaţi în acte de corupţie şi conexe.