BREAKING NEWS! Primul caz confirmat de coronavirus în România
„Suntem din păcate în situația să vă anunțăm că, în urma testării persoanelor din Gorj care au intrat în legătură cu cetățeanul italian, avem primul caz infectat cu COVID-19 de pe teritoriul României. Imediat ce va ajunge la București va intra în schema de tratament și sperăm să avem rezultate bune. Pacientul este în stare bună, nu manifestă simptome și nu trebuie să ne alarmăm. Mai avem în lucru 33 de teste și vă vom comunica rezultatele imediat ce va fi posibil. A fost la vânătoare cu italianul, a avut contact direct”, a declarat ministrul Sănătății Victor Costache.
„Pacientul este într-o stare bună, nu prezintă febră, tuse, nu prezintă simptome. Pentru că este pozitiv, el va fi transferat la spital și internat. Un echipaj de la ISU Dolj, cu autospecială cu izoleta pregătită, sunt deja plecați de la Craiova pentru preluarea persoanei de la domiciliu și transportul ei până la „Matei Balș””, a declarat Raed Arafat.
Este vorba despre una dintre persoanele din Gorj care a intrat în contact cu italianul în vârstă de 71 de ani, în perioada de cinci zile în care s-a aflat la noi în țară. Această persoană se afla deja în carantină și nu prezenta simptome, fiind depistată în urma unui test.
Autoritățile române au stabilit traseul italianului bolnav de coronavirus în România. Bărbatul infectat cu coronavirus a intrat în contact cu zeci de oameni din momentul în care a ajuns în Oltenia.