ff

„Bunici la volan”: Câți ani are cel mai vârstnic șofer începător din R. Moldova care și-a ridicat documentul

Corina Bezer

Numărul cetățenilor cu vârsta de peste 60 de ani care solicită documentarea cu permis de conducere a crescut de șase ori în ultimii opt ani, anunță Agenția Servicii Publice.

Dacă în anul 2009 au fost înregistrate 12 cereri de acest fel, anul trecut numărul celor care au obținut permis de conducere la această vârstă a ajuns la 72 de persoane, 47 dintre care sunt bărbați.

În primul trimestru al anului 2018 au fost eliberate 11 permise persoanelor care au peste de 60 de ani. Cel mai în vârstă șofer începător care și-a ridicat anul acesta documentul este o femeie de 67 de ani.

Agenția Servicii Publice menționează că în ultimii opt ani a crescut de trei ori și numărul persoanelor cu vârsta de peste 50 de ani care au solicitat pentru prima dată documentarea cu permis de conducere.

Dacă în 2009 au fost eliberate 157 de permise auto, în 2017 cifra lor a ajuns la 494, iar de la începutul anului curent 76 de persoane au susținut examenul pentru obţinerea permisului de conducere.

Nina Golban, reporter – stagiar