De Ultimă Oră

A murit Ilie Ilașcu, simbol al luptei pentru identitatea națională românească și fost deținut politic al regimului separatist de la Tiraspol

Ilie Ilașcu, fost deținut politic, senator al României și una dintre cele mai importante figuri ale luptei pentru identitatea românească în Basarabia, s…

Actualizat acum 11 ore

lll

Ceartă între unioniști și socialiști! Vezi din ce cauză!

Corina Bezer

Unioniștii de la ODIP – ONOARE, DEMNITATE ȘI PATRIE au anunțat primii că vor organiza la sfârșitul lunii august o amplă campanie de promovare a tricolorului, cu ocazia Zilei Independenței și a Limbii Române. În pofida faptului că legea este de partea celor de la ODIP pentru a-și desfășura manifestația, socialiștii au venit cu pretenția de a organiza ei, în aceeași perioadă, un concert dedicat „biruinței împotriva fascismului”. Vlad Bilețchi, președintele ODIP, a declarat că nu cedează Piața Marii Adunări Naționale celor care trădează neamul și limba. Cu toate acestea, contrar legii, președintele Igor Dodon a intervenit în dispută, spunând că evenimentul va fi organizat sub patronajul său. Astfel, potrivit legii, autoritatea publică centrală are prioritate atunci când se organizează un eveniment. „Igor Dodon a promis că va fi președintele tuturor. Din păcate, vedem că grosolonia sa nu are margini. Potrivit legii, șeful statului trebuie să fie apolitic, însă aici vedem clar că acesta s-a implicat direct, fiind de partea Partidului Socialiștilor. Noi vom insista să organizăm evenimentul nostru, întrucât primii am notificat primăria în acest sens. Nu cedăm în fața mancurților!”, a declarat Vlad Bilețchi, președintele ODIP.

dd

La dispută a fost prezent deputatul Vasile Bolea, care în replică a declarat că „nu are ce vorbi cu unioniștii”, refuzând orice cale de mediere.

Președinția nu a comentat deocamdată incidentul.

vv

ggg

ff