Cine poate să meargă la serviciu în condițiile Stării de Urgență

Cine poate să meargă la serviciu în condițiile Stării de Urgență

Victoria Muntean

Potrivit prim-ministrul Chicu, până la 1 aprilie se sistează următoare servicii:

  1. Activitatea de comerț a unităților comerciale cu amănuntul, cu excepția, unităților de comercializare a produselor alimentare, a produselor farmaceutice și a produselor petroliere;
  2. Activitatea piețelor comerciale de orice profil;
  3. Activitatea Centrelor de reabilitare/recuperare, inclusiv balneosanatoriale;
  4. Activitatea unităților de alimentație publică, în localurile și în spațiile amenajate/autorizate ale acestora, cu excepția activităților de preparare și distribuire a produselor în regim caterin

Totodata este sistat:

  1. Traficul aerian (cursele comerciale) cu toate țările lumii.
  2. Traficul internațional feroviar de pasager
  3. Accesul cetățenilor străini pe teritoriul țării, cu excepția persoanelor cu acreditare diplomatică, celor cu reședință în RM și persoanelor care însoțesc mărfuri. Restricția nu se aplică persoanelor străine, care deja se află pe teritoriul Republicii Moldova
  4. Cetățenii Republicii Moldova nu au restricții la intrare pe teritoriul țării. Guvernul face către conaționalii aflați în această perioadă peste hotarele țării.

Prim-ministru spune că în aceste condiții, nu sunt repartizate următoarelor servicii:

  • Activitatea tuturor întreprinderilor de producere, dar va avea loc cu respectarea normelor sanitare recomandate de autorități și la decizia administrație poate avea loc cu asigurarea muncii angajaților de la domiciliu unde e posibil.
  • Se permite activitatea comercială bazată pe livrarea produselor online,
  • transportul public si cel interurban,
  • comerțul en-gros,
  • activitatea băncilor,
  • alimentația publică prin sistemul catering (livrare directă consumatorilor),
  • lucrările de construcție, inclusiv la stația de epurare Chișinău,

Prim-ministrul Chicu a menționat că se mențin toate restricțiile stabilite, iar dacă va fi necesar va veni cu măsuri suplimentare.