Colectiv

Colectiv// Planul roşu de intervenţie a fost declanşat cu o întârziere de 18 minute

Corina Bezer

Potrivit documentului, planul roşu de intervenţie nu a fost declanşat imediat, ci cu o întâriziere de 18 minute, relatează Mediafax.

„Cu toate că cel puţin unul dintre apelurile primite conţinea elemente care arătau existenţa unei situaţii foarte grave, Planul Roşu de Intervenţie nu a fost declanşat imediat, ci doar după parcurgerea unor etape, prevăzute în legislaţia în vigoare, care pot fi descrise ca fiind birocratice, în condiţiile în care aceeaşi legislaţie permite şi mecanisme mai rapide de intervenţie pentru alte situaţii de urgenţă (dezastre aviatice sau feroviare etc). Astfel, Planul Roşu de Intervenţie a fost declanşat, la ora 22:50, la 18 (optsprezece) minute de la primele apeluri la numărul unic de urgenţă şi la 7 (şapte) minute de la momentul informaţiilor primite de la echipajele aflate la locul intervenţiei”, se arată în raportul Guvernului.

Potrivit documentului, absența coordonării a fost generată în principal de: „lipsa de exerciții în caz de urgențe majore, neconcordanțe în legislație și baza materială deficitară”.  

Raportul mai spune că, în aceste condiţii, se impune reformarea radicală şi îmbunătăţirea sistemului de asistenţă de urgenţă în caz de accidente colective, calamităţi şi dezastre în fază prespitalicească, precum şi a asistenţei de urgenţă în cadrul spitalelor.