„Reiau un subiect pe care l-am evocat în sesiunile parlamentare anterioare, respectiv creșterea fondurilor alocate organizațiilor reprezentative ale românilor din afara granițelor țării, pentru implementarea proiectelor ce țin de identitatea românească. Este un subiect pe care l-am discutat de nenumărate ori, inclusiv în cadrul celor peste 100 de întâlniri pe care le-am avut fie în diaspora economică, fie în Republica Moldova sau în comunitățile istorice.
Acest obiectiv stabilit de organizații, discutat la recentele evenimente la care am participat, se regăsește și în rezoluția Universității de Vară de la Izvorul Mureșului pentru Românii de Pretutindeni, în rezoluția Congresului profesorilor de limba și literatura română de la Iași, în cea a Forumului Românilor de Pretutindeni și în rezoluția Conferinței anuale a Consiliului Mondial Român.
Românii din afara ganițelor țării văd în această suplimentare de fonduri un gest de recunoștință și de respect pe care Guvernul României îl datorează. Reprezintă materializarea promisiunilor pe care le-au făcut ministrul Finanțelor Publice și Premierul României la Forumul Românilor de Pretutindeni care a avut loc în perioada 4-8 septembrie 2019.
Preiau și eu un îndem făcut chiar de domnul ministru Eugen Orlando Teodorovici, că nu voi utiliza hashtag-ul rezist, voi folosi hashtag-ul insist. INSIST asupra suplimentării fondurilor alocate Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, respectiv a fondurilor alocate organizațiilor non-guvernamentale ale românilor de pretutindeni. Este o lipsă de respect față de acești reprezentanți, în condițiile în care fondurile alocate minorităților naționale cresc exponențial de la an la an. Așa cum am zis în cadrul tuturor dezbaterilor, soluția nu este de a tăia din bugetul alocat minorităților, ci de a crește fondurile alocate românilor din afara granițelor.
Tocmai de aceea, îl invit pe ministrul Finanțelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici, să repete gestul făcut pe vremea când era președintele Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților, să asculte solicitările pe care le avem noi, românii din afara granițelor țării, și să dispună asupra acestor majorări de fonduri.
În încheiere, aș vrea să spun că nu doresc să cred că acea discuție privind restructurarea Guvernului vizează și eliminarea din arcul guvernamental a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. A fost o victorie a noastră, a tuturor, înființarea lui, iar excluderea ar fi o mare pierdere și pentru românii din afara granițelor și pentru noi, ca parlamentari de diaspora, și pentru Guvernul României!”, a declarat deputatul Constantin Codreanu.