Lumânări

Creștinii ortodocși de stil vechi îi cinstesc astăzi pe Sfânta Maria Magdalena și Marele Mucenic Foca

Mariana Mereacre

În această zi, creștinii vin la biserică la slujbă să se roage și să împărtășească cu ceilalți creștini această bucurie. În unele localități, astăzi, se sărbătorește hramul satului.

Maria Magdalena s-a născut într-un sat de pescari, cu denumirea Magdala. Era o femeie frumoasă, care ducea o viaţă în păcat, dar l-a cunoscut pe Hristos şi a crezut în El. În Evanghelia după Luca, ea este menţionată ca prima femeie vindecată de Iisus Hristos.

A devenit ucenic Al Lui şi L-a însoţit pretutindeni. După Înviere, a plecat la Roma, iar ulterior a trăit zece ani în Efes, însoţindu-l pe Ioan Evanghelistul. Acolo s-a încheiat viaţa pământească a sfintei. Iar Marele Mucenic Foca a trăit în Sinope, în timpul împăratului Traian. Încă din tinerețe era plin de darul Duhului sfânt, îi alunga pe diavoli din oameni și tămăduia neputințele. Bătrânii spun că îi pedepseşte cu foc, arşiţă şi grindină pe cei care nu respectă cum se cuvine sărbătoarea.

Această sărbătoare aduce cu sine și câteva superstiții. În popor se spune că astăzi nu se muncește, nu se aprinde focul, ba chiar nu se gătește nimic la foc și nici nu spală.

În Moldova, aproape 124 de mii de femei poartă numele Maria, peste o mie sunt Magdalena, iar pe 57 de bărbaţi îi cheamă Foca.