Datorită acestui proiect, distanța dintre Chișinău și Iași va fi scurtată cu 30 de kilometri. Potrivit experților de la Chișinău, inițiativa dată va aduce doar beneficii, întrucât va lega țara noastră de spațiul european.
„Din punct de vedere că noi vom fi conectați în așa mod prin România la UE, va avea o importanță majoră atât pentru cetățeni, care vor putea să circule mai rapid și mai facil prin România sau spre România, dar și pentru business”, a declarat expertul și politologul Ion Tăbârță.
Cu toate acestea, experții mai spun că este necesară voință politică atât la București, cât și la Chișinău pentru ca lucrurile să fie duse la bun sfârșit.
„Da, proiectele de suflet sunt importante, da – acele proiecte românești legate de educație, școli, grădinițe, tot sunt importante, însă avem nevoie de proiecte mari, avem nevoie de proiecte grandioase. Ori la capitolul acesta, trebuie să recunoaștem că suntem repetenți atât noi, cât și România”, a adăugat Tăbârță.
Potrivit autorităților românești, printre beneficiile construcției autostrăzii se numără dezvoltarea centrelor economice din Moldova prin conexiunea la rețeaua de autostrăzi a Europei, crearea de locuri de muncă și dezvoltarea mediului de afaceri, eficientizarea traficului și creșterea siguranței călătorilor.