Ochi albaștri

Cum să-ți schimbi culoarea ochilor în doar 20 secunde

Nicoleta Furdui

Incredibil! Schimbarea culorii ochilor a devenit  posibilă în doar 20 de secunde. Acest lucru se datorează invenției lui Gregg Homer, renumit medic din cadrul „Stroma Medical Center”, California.

Secretul constă în folosirea unui laser care elimină melanina din irisul unei persoane, iar ochiul capătă culoarea mult dorită. Metoda reprezintă  o alternativă pentru persoanele care își doresc ochi albaștri naturali, fără să apeleze la lentile de contact.

Gregg Homer susține că a lucrat timp de 10 ani pentru a construi această fabuloasă invenție, iar efectul ei este unul ireversibil, deoarece țesutul  eliminat cu laser nu se mai poate autogenera.

Invenția este, însă aspru criticată de către colegii lui Gregg, care susțin că procedura este foarte periculoasă și poate avea consecințe dintre cele mai triste, inclusiv pierderea totală a vederii.