Volan pe dreapta

CURIOS// De ce conduc englezii pe partea stângă. Motivul te va pune pe gânduri

Corina Bezer

Încă din cele mai vechi timpuri, europenii circulau pe partea stângă. În Franța, aristocrații mergeau pe partea stângă, în timp ce oamenii de rând pe partea dreapta. Astfel, se făcea diferența clară între clasele sociale, informează gandul.md.

Napoleon a fost cel care a dat ordin ca fiecare provincie cucerită să își schimbe direcția traficului. Anglia a fost singura țară mare din Europa care nu a adoptat acest obicei. 

Potrivit unor cercetări, în țările în care se conduce pe partea stângă au loc mai puține accidente. Se pare că omul este construit, din punct de vedere anatomic, pentru a circula pe partea stângă, deoarece vederea periferică a ochiului drept este mult mai dezvoltată decât cea a ochiului stâng.