
Curse speciale de tren pentru refugiați
Întreprinderea Calea Ferată (CFM) a pus pe ruta Chișinău – Iași (Socola) o cursă specială de tren pentru a transporta persoanele care sosesc din Ucraina și vor să-și continue călătoria spre alte țări. Doar cu trenul special care a plecat la miezul nopții trecute, la ora 00:30, din Chișinău, au fost transportați 765 de refugiați, anunță directorul CFM, Oleg Tofilat.
Încă 260 de călători au plecat în această dimineață, 5 martie, cu trenul regulat de la ora 06:45 și tot atâția au plecat cu trenul de la 9:45.
„Sunt mândru de prestația și sacrificiul colegilor feroviari, care conduc trenurile, deservesc vagoanele și pasagerii, întrețin liniile, gestionează gările, desfășoară planificarea și aprovizionarea – în deplină ordine și siguranță. Sunteți cei mai tari”, a scris șeful CFM.
Calea Ferată din Moldova va asigura circulația trenului pe ruta Căușeni – Iași – Căuşeni, pentru transportarea refugiaților ucraineni, cu următorul grafic:
- 5 martie, ora 20:24 plecarea din Căușeni – 6 martie, ora 06:24 va ajunge la Iași/Socola;
- 6 martie, ora 08:52 plecarea din Iași/Socola – 18:02 va ajunge la Căușeni.
Timpul plecării și sosirii depinde de timpul aflării trenului în punctele de trecere a frontierei de stat a Republicii Moldova și a României.
Îți place ce citești? Contribuie la dezvoltarea platformei cu o donație:

Republica Moldova
Beneficiar: AO „UNIREA - Onoare, Demnitate și Patrie”
MDL: MD75VI022240300000083MDL
USD: MD16VI022240300000068USD
EUR: MD25VI022240300000063EUR
RON: MD60VI022240300000011RON
SWIFT: VICBMD2X416
România
Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO05INGB0000999908458154 SWIFT: INGBROBU
Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO41RNCB0685154653320001 SWIFT: RNCBROBU