Infratire Soroca Tulcea

Discuții privind înfrățirea raionului Soroca cu județul Tulcea

Corina Bezer

Potrivit tulceanoastra.ro, vizita delegației reprezintă o etapă a procesului de semnare a unei înțelegeri de cooperare între cele două. În cadrul ședinței Consiliului Județean din această săptămână va fi supus dezbaterii un proiect de hotărâre în acest sens.

„Suntem bucuroși că am ales Soroca ca raion cu care să ne înfrățim, avem și un proiect de hotărâre în acest sens în ședința de vineri a Consiliului Județean. Istoria ne leagă, am conchis împreună că această relație nu trebuie să se bazeze doar pe cunoaștere și stat de vorbă”, a menționat președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.

La rândul său, Ghenadie Muntean a precizat că: „pentru mine este o vizită istorică, întrucât de mult timp avem acest obiectiv să venim la Tulcea. De data aceasta am venit în recunoaștere pentru că noi, în Consiliu Raional Soroca, am adoptat decizia de conlucrare, cooperare și înțelegere între Consiliul Raional Soroca și Consiliul Județean Tulcea”.

În acest an este marcat Centenarul Marii Uniri din 1918, astfel acordurile de înfrățire reprezintă expresia unității și identității românești.

Nina Golban, reporter – stagiar

Sursă foto: tulceanoastra.ro

Îți place ce citești? Contribuie la dezvoltarea platformei cu o donație:

Donație unică
Cotizație lunară

Republica Moldova

Beneficiar: AO „UNIREA - Onoare, Demnitate și Patrie”

MDL: MD75VI022240300000083MDL

USD: MD16VI022240300000068USD

EUR: MD25VI022240300000063EUR

RON: MD60VI022240300000011RON

SWIFT: VICBMD2X416

România

Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO05INGB0000999908458154 SWIFT: INGBROBU

Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO41RNCB0685154653320001 SWIFT: RNCBROBU