Nicolae Dabija

DOC// Unioniștii solicită redenumirea străzii Pușkin din Chișinău în strada Nicolae Dabija

Corina Bezer

În petiție se menționează că de-a lungul anilor, Nicolae Dabija și-a dedicat întreaga activitate promovării culturii și literaturii românești, opera sa valoroasă reușind să cucerească cititori din toate colțurile lumii. Mai mult, Nicolae Dabija a fost autor a peste 80 de volume de poezii, eseuri și publicistică, iar Revista americană de poezie Cold Mountain Review l-a numit pe Nicolae Dabija unul dintre cei mai de seamă poeți ai lumii.

Din acest considerent, președintele ODIP, Vlad Bilețchi, solicită autorităților municipale atribuirea denumirii unei străzi sau unui bulevard din municipiul Chișinău, fie redenumirea unei străzi sau bulevard existent în numele „NICOLAE DABIJA”. 

„Din punctul nostru de vedere, ar fi oportună redenumirea străzii Pușkin din centrul capitalei în strada Nicolae Dabija, fiind una dintre arterele principale ale capitalei, care se intersectează cu străzi cu o conotație simbolică deosebită, precum str. 31 august 1989, str. București, str. Alexei Mateevici, str. M. Kogălniceanu, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt etc. Ținem să menționăm că respectăm cultura rusă și nu pretindem la neglijarea acesteia din repertoriul denumirilor de străzi din Chișinău, însă credem că maestrul Nicolae Dabija, al cărui rol în cultura națională a fost unul semnificativ, merită să aibă în centrul Chișinăului o stradă denumită în cinstea sa”, se arată în petiția înaintată de „UNIREA-ODIP”. 

demers

„Nicolae Dabija a fost și rămâne un exemplu de curaj și demnitate națională. A fost un academician, scriitor și om politic desăvârșit, fiind în prima linie a mișcării de renaștere națională. Opera sa a trecut dincolo de hotarele Republicii Moldova, iar plecarea sa în eternitate va lăsa mereu un gol în inima noastră. Pentru a-i păstra mereu vie memoria, considerăm că Nicolae Dabija merită ca o stradă din capitală să fie denumită în cinstea sa”, a declarat Vlad Bilețchi, președintele Asociației „UNIREA-ODIP”. 

Amintim că Nicolae Dabija s-a stins din viață la data de 12 martie 2021, fiind răpus de COVID-19. Academicianul a fost înmormântat la Cimitirul Central din capitală, luni, 15 martie, zi care a fost decretată zi de doliu național.