Doi cetățeni moldoveni au rămas blocați în regiunea de unde a pornit focarul de coronavirus
Peste 300 de cetățeni ai Republicii Moldova se află în prezent în China. Din numărul total, 134 sunt persoane care își fac studiile în instituțiile de învățământ – 115 cu domiciliul stabilit în această țară, ceilalți având ședere temporară.
Misiunea diplomatică a fost contactată de doi cetățeni ai Republicii Moldova, care au comunicat că se află blocați pe teritoriul orașului Wuhan, provincia Hubei, în care, în prezent, autoritățile chineze au restricționat accesul de intrare/ieșire. În acest sens, Ambasada a contactat autoritățile chineze în vederea obținerii permisiunilor de părăsire de către aceștia a orașului aflat în carantină.
„Misiunea noastră menține legătura cu cetățenii moldoveni prin intermediul rețelei de socializare chineze «wechat», prin intermediul paginii oficiale, al poștei electronice și al telefoanelor misiunii diplomatice, aceștia cu regularitate fiind informați despre evoluția măsurilor întreprinse privind combaterea coronavirusului și recomandările autorităților în vederea stopării răspândirii acestuia. În vederea prevenirii răspândirii coronavirusului, actualmente Aeroportul din Wuhan a fost închis. La fel, au fost restricționate ieșirile din țară ale grupurilor de turiști chinezi”, se arată într-un comunicat pe pagina oficială a Ministerului Afacerilor Externe.
Alte două familii, care locuiesc în alte provincii, neafectate de focarul coronavirus, și-au exprimat dorința de a părăsi teritoriul Chinei, în vederea evitării posibilei contaminări.
Potrivit ultimelor informații, la 28 ianuarie 2020, numărul persoanelor care au fost infectate de coronavirus 2019-nCoV a ajuns la 4 474, iar persoane decedate sunt 106.