dd

Doliu după tragedia de la Ialoveni, unde o micuță a fost spulberată de o mașină în timp ce se ducea să dea examenul la vioară

Corina Bezer

„Azi am vazut cum o scoala intreaga plange. Scoala de Arte de la Ialoveni, unde lucrez. Dupa ce o fetita de 9 ani, care venea cu vioara in mana sa dea examenul, a fost tarata si a murit sub rotile unui camion. Chiar pe trecerea de pietoni. Chiar in fata scolii. Chiar in ochii altor colege, tot cu viorile in maini, la fel de mici ca ea, care traversasera inaintea ei. Apoi am petrecut lectiile inghitind lacrimi… ieseam periodic pe coridor si vedeam acolo alte fete inlacrimate ale profesorilor. Care lectii?…a murit un copil… si durerea asta nu se poate compara cu nimic…”, a declarat Georgeta Voinovan, interpretă, profesoară de muzică.

dd

„Orașul Ialoveni – în doliu și foarte afectat de durerea cumplită ca urmare a accidentului teribil, care a spulberat viața unui copil nevinovat pe trecere de pietoni. Tragedia fără margini, care a marcat pentru totdeauna viaţa oraşului nostru, a lăsat cred că și urme în sufletul oricăruia dintre noi, indiferent cine şi de unde este.

Nu cred că putem găsi cuvinte de alinare pentru familie și îndurerații părinţi. Nu cred că pe dânșii îi va linişti faptul, că toți în jur încearcă să se clarifice cine este vinovat și în ce măsură, care autoritate sau instituție răspunde de securitatea rutieră, în administrarea cui este acest drum, care a devenit fatal pentru îngerașul lor de copil nevinovat. Multe emoții, necaz și durere. Lacrimi, învinuiri, păreri împărțite, opinii diferite între locuitorii orașului, oameni din diferite colțuri ale țării și alte state implicați în discuții și comentarii la acest subiect. Pe toți noi, locuitorii orașului Ialoveni ne-a răvășit sufletul și mintea această durere.

În memoria îngerașului de copil care ne va veghea de sus, vă rugăm să ne mobilizăm și să avem discuții constructive, acțiuni reale și responsabilitate maximă din partea tuturor autorităților competente.

Cu multă durere în suflet, condolențe familiei și tuturor celor afectați de tragedie”, este mesajul primarului de Ialoveni, Sergiu Armaşu.

Şi colectivul de elevi şi cadre didactice al Liceului Teoretic „Petre Ştefănucă”, unde a învăţat Elizaveta a venit cu un mesaj de condoleanţe:

„Dumnezeu s-o odihneasă în pace pe Elizaveta, eleva clasei a III-a „C”. Mereu va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o”, a declarat primarul orașului Ialoveni. 

dd

Fetiţa a nimerit sub roţile unui camion de mare tonaj la volanul căruia se afla un şofer de 64 de ani. Ea mergea la şcoală pentru a susţine examenul la vioară. În urma impactului, fata a murit pe loc. Victima era elevă în clasa a 3-a.