„Este cel mai ambițios și cel mai mare proiect de infrastructură sau de îmbunătățire a infrastructurii în țară de la independență până în prezent. În jur de 1200 de kilometri de drumuri vor fi reparate sau construite în cadrul acestui program și acesta este doar începutul, deoarece noi planificăm să extindem acest proiect și anii următori”, a declarat președintele PDM, Vlad Plahotniuc.
În același timp, deputatul democrat Cornel Dudnic a fost avertizat de conducerea formaţiunii după ce a declarat în cadrul unei adunări convocate de bașcanul de la Comrat că dacă va avea loc Unirea cu România, va fi primul care va lua arma în mână.
„Partidul Democrat nu acceptă instigarea la violență, declarații care implică, chiar și ipotetic, folosirea forței sau armelor”, a conchis Plahotniuc.
Potrivit lui Plahotniuc, deputatului i s-a cerut ca pe viitor să se abţină de la abordări virulente şi declaraţii dure.