Bani

După demisia fostului șef al Serviciului Piscicol, au fost colectați de trei ori mai mulți bani decât pe tot parcursul anului 2015

Corina Bezer

Suma este aproape de trei ori mai mare în comparație cu banii adunați pe parcursul anului 2015, când au fost realizate permise în sumă de aproape 368 de mii de lei, bani care au ajuns pe contul Serviciului Piscicol.

Performanța realizată timp de două luni este în strânsă legătură cu demisia fostului șef al Serviciului Piscicol, Iurie Ursu. Acesta a fost dat afară după ce s-a aflat că a sustras ilegal din safeul instituției 1,3 milioane de lei, bani încasați din vânzarea permiselor de pescuit amator și sportiv, care nu erau reflectați în evidența contabilă, iar funcționarul îi gestiona după bunul său plac, informează Ziarul Naţional.

În luna ianuarie, ministrul Mediului a sesizat Centrul Național Anticorupție și a solicitat să examineze circumstanțele fraudei și să inițieze un dosar penal pe numele fostului director al Serviciului Piscicol pentru depășirea atribuțiilor de serviciu.

Din păcăte, însă, reacția organelor de drept la delapidările fostei conduceri de la Serviciul Piscicol de Stat este una întârziată, iar tergiversarea tragerii la răspundere penală pentru sustragerea a peste 1,3 milioane de lei, alimentează neîncrederea cetăţenilor, a precizat Ministrul Mediului, Valeriu Munteanu. 

Sesizare Valeriu Munteanu

 

Îți place ce citești? Contribuie la dezvoltarea platformei cu o donație:

Donație unică
Cotizație lunară

Republica Moldova

Beneficiar: AO „UNIREA - Onoare, Demnitate și Patrie”

MDL: MD75VI022240300000083MDL

USD: MD16VI022240300000068USD

EUR: MD25VI022240300000063EUR

RON: MD60VI022240300000011RON

SWIFT: VICBMD2X416

România

Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO05INGB0000999908458154 SWIFT: INGBROBU

Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO41RNCB0685154653320001 SWIFT: RNCBROBU