Elena Mihalachi : „Cartea mea am așteptat-o ca pe un copil, prin ea am dat naștere la cele mai frumoase sentimente”
– Cum a apărut pasiunea pentru scris în viața ta?
– Am început a scrie din clasa a IV-a. Cred că a fost o dorință ce a generat din pasiunea mea pentru a citi. Scriam stângaci, ca mai apoi să fiu încurajată de profesoara de română să citesc cărți cu un orizont mai larg de dezvoltare.
– Ce cărți ai citit și care te-au inspirit cel mai mult?
– Am citit cărți din diferite genuri spre exemplu romane, SF, detectiv, psihologie, etc. Cărțile care m-au impresionat au fost ,,Ca floarea de măr”, „Fericirea” de Ion Iachim, „Exerciții de echilibru” de Tudor Chirilă, „Top Model” de Judith Krantz, „Adulter” de Paulo Coelho, „Alcoolul” de Ion Mureşanu.
– Ce ne poți spune despre cartea „Locuiește-mă”?
– Pot spune despre cartea mea că am așteptat-o ca pe un copil. Pentru de fapt, prin ea am dat naștere la cele mai frumoase sentimente din sufletul meu, la imaginația mea, exteorizând-o prin vers. După mai multe participări la festivale naționale și internaționale, am zis că a venit timpul meu. Poezile sunt scrise în perioada adolscentină, desigur, prima dragoste. În cartea dată sunt atinse diferite teme, despre mamă, suflet, politicieni, etc. Predomină poeziile scrise în vers alb, iar ceea ce pot accentua e faptul că poezia transmite imagine, poate niște imagini mult mai profunde pe care nu le gândim și nu le vedem așa des.
De ce ai intitulat cartea „Locuiește-mă”? Crezi că titlul este important pentru impactul cărții?
– Prin titlul „Locuieste-mă”, în opinia mea, se transmite mesajul global al cărții. Este ca un cuvânt-rezumat deplin al acestei cărți.
– În poeziile tale domină sentimentul iubirii și nostalgiei, care este factorul care te-a determinat sa scrii despre aceste teme?
– Ai dreptate. Predomină sentimentele de nostalgie și dragoste din simplu motiv că în anii ceea trăiam o dragoste interzisă. Ca oricare om am iubit, am fost trădați și am suferit. Doar că poeziile mele nu transmit ideea deplină a suferinței sau nostalgiei, sunt doar niște nuanțe delicate, în vers. Poezia e rezultatul emoțiilor mele și modul în care le-am vizualizat.
– Pe lângă a scrie versuri, ai și multe alte activități. Cum le reușești pe toate?
– Pentru mine timpul e prețios. Dorința de a învăța lucruri noi, de a întâlni oameni mai deștepți ca mine și să fiu tot timpul în mișcare este tot ce contează. În anii de facultate combinam lecțiile cu congrese sau lansări de carte, iar apoi mă duceam și la teatru. Chiar dacă ajungeam târziu, îmi programam timpul în așa mod ca la sfârșitul zilei să fiu mulțumită sufletește că le-am reușit pe toate.
– Pregătești un nou volum de versuri?
– Da. Lucrez la a doua carte. Deja mai mult de jumătate am făcut. Va apărea la editura JUNIMEA din Iași, România.
– Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cartea ,,Locuiește-mă”?
– Activitatea mea literară poate fi urmărită chiar pe facebook. Când apar în presa din România cât și cea din Moldova, postez link și oamenii urmăresc evoluția mea ca și poet. Cartea poate fi cumpărată de pe www.libris.ro și de la mine.
Interviu realizat de Cristina Dogot