Expoziție Marea Unire

Expoziţie dedicată Marii Uniri, la Muzeul Naţional Cotroceni din Bucureşti

Corina Bezer

Expoziţia, care continuă seria manifestărilor culturale dedicate Centenarului Marii Uniri, relatează în imagini rolul Familiei Regale Ferdinand şi Maria atât în actele decizionale, cât şi în acţiuni privind, pe de o parte, participarea armată a României în Primul Război Mondial, iar pe de altă parte, realizarea idealului naţional al Unirii, cu recunoaşterea din partea marilor puteri europene, transmite Infoprut.

Expoziţia va include fotografii rare, aflate în patrimoniul Muzeului Naţional Cotroceni, înfăţişând Familia Regală în perioada tratativelor de pace, reîntoarcerea la Bucureşti în decembrie 1918, precum şi încoronarea de la Alba Iulia.