Fericirea îţi poate ”sparge” inima la propriu
Experţii în domeniul sănătăţii cunoşteau deja că evenimentele triste, cum ar fi decesul persoanelor dragi, pot declanşa o afecţiune cunoscută sub numele de „Sindromul inimii distruse”. Din câte se pare, acesta are un efect similar unui atac de cord şi poate fi fatal, dacă nu este tratat în timp util.
Fericirea poate fi letală. Medicii au demonstrat că sentimentul produs în timpul unor evenimente fericite poate declanşa, de asemenea, o afecţiune cunoscută sub numele de „Sindromul inimii fericite”.
„Sindromul inimii distruse” a fost descoperit în anul 1990, de către medicii de la Spitalul Universitar din Zürich, Elveţia. Specialiştii au întocmit atunci o bază de date cu persoane care au suferit atacuri de cord. Rezultatele obţinute până în acest moment arată că cele mai multe atacuri de cord au fost declanşate de episoade de stres emoţional acut, cum ar fi durerea, frica sau furia.
Dar, pentru 20 dintre persoanele studiate, afecţiunea a fost precipitată de evenimente fericite şi vesele, cum ar fi o petrecere organizată cu ocazia unei zile de naştere, o nuntă sau celebrarea câştigului echipei favorite.
Conform statisticilor, problema ar afecta îndeosebi femeile. Astfel, 95% dintre pacienţii din baza de date sunt de sex feminin, cu o vârstă medie de 65 de ani.
Christian Templin, cerectător de la Spitalul Universitar din Zürich a declarat că:
„Noi credem că Sindromul inimii distruse implică atât stimuli psihologici, dar şi fizici. Este posibil ca evenimentele din viaţa noastră, fie ele fericite sau triste, să aibă căi comune în sistemul nostru nervos, fapt care ar explica declanşarea noii afecţiuni identificate”.