
Festivalul Internaţional de Film Transilvania va avea loc şi la Chişinău
Tudor Giurgiu, preşedintele festivalului, a spus că TIFF, care e cel mai mare eveniment cinematografic din România, a implicat în mod constant creatorii de film din Moldova în varii proiecte educaţionale, workshop-uri sau dezbateri despre coproducţiile cinematografice. Acum e momentul ca TIFF, aflat la maturitate, să poată fi gustat şi de publicul de peste Prut, informează IPN.
TIFF Chişinău îşi propune să devină un eveniment anual în Republica Moldova, care să aducă în faţa publicului cele mai importante producţii recente lansate şi premiate în festivaluri, precum şi succese de casă, un motor important în susţinerea şi promovarea cinematografiei locale şi un formator al generaţiei tinere. La prima ediţie TIFF Chişinău vor rula circa 20 de filme – lungmetraje şi scurtmetraje de ficţiune şi documentare, majoritatea în premieră în Republica Moldova. Unele dintre ele vor fi proiectate în prezenţa realizatorilor lor. Programul complet va fi anunţat în curând.