Flashmob ODIP

Flashmob// Tinerii de la ODIP le-au arătat ruşilor sângele vărsat al celor care au luptat în Transnistria

Corina Bezer

Membrii ODIP au adus pământ şi sânge improvizat şi  le-au arătat oficialilor ruşi că au mâinile pătate de sângele celor care şi-au jertfit viaţa în stânga Nistrului. 

Flashmob ODIP

Tinerii au adus şi pământ şi au transmis mesajul – „Vreţi pământ? Luaţi pământ, doar lăsaţi-ne în pace!”. 

Flashmob ODIP

„Au trecut 25 de ani de la declanșarea conflictului transnistrean, iar până acum nu s-au întreprins acțiuni concrete pentru ca pe teritoriul nostru să nu mai fie armată străină. Societatea civilă cere retragerea armatei ruse de pe teritoriul Republicii Moldova și cere dreptate pentru cei care și-au pierdut viața pe câmpul de luptă”, a precizat Vlad Bilețchi, președintele AO „Onoare, Demnitate și Patrie” (ODIP).

Membrii ODIP au depus și o petiție la Ambasada Federației Ruse din Republica Moldova, prin care au cerut retragerea Armatei a 14-a de pe teritoriul Republicii Moldova.

https://www.youtube.com/watch?v=3fm1MLXb6IM&feature=youtu.beFlashmob ODIP

flashmob odip

La eveniment au mai participat şi tinerii PUN, precum şi combatanţi ai războiului de pe Nistru.