helping

FOARTE IMPORTANT! Un copilaș are nevoie de ajutorul nostru!

Sorina Noroc

 Ce poate fi mai frumos, decât sentimentul că ești de ajutor, că oamenii au nevoie de tine, că ai reușit să faci lumea mai bună? De cele mai multe ori, când suntem întrebați care este scopul nostru, oferim chiar acest răspuns – să facem lumea ceva mai bună decât este. Și iată că avem șansa.

Marinel Raculenco este copilașul care are nevoie, ACUM, de noi toți, de ÎNTREAGA ȚARĂ, și nu numai. Are 7 luni și suferă de o afecțiune gravă, care aduce multă durere în familie. Vindecarea lui Marinel constă într-un transplant de ficat – intervenție care poate fi realizată la Clinica Medical Park din Turcia și care costă 60.000 de euro. Menționăm că Marinel trebuie transportat de urgență la clinică, pentru că transplantul hepatic atinge o rată de supraviețuire de până la 90%, dacă este efectuat până la vârsta de un an!

  Băiețelul locuiește cu fratele mai mare și cu mama, iar posibilitățile lor sunt departe de a acoperi costul tratamentului.  Fiecare dintre noi are nevoie, la un moment dat, de cei din jur.  Acum, Marin și familia lui ne cer ajutorul. Cazul este urgent, iar noi, pentru că SUNTEM MULȚI, PUTEM să facem lucrul acesta!

 Găsești AICI cazul lui Marinel Raculenco și conturile bancare deschise pentru donații. Tot aici, ai posibilitatea să donezi online!

   FOARTE IMPORTANT! Se pot transmite SMS-uri la numărul 9003, cu textul „Marin” (numai pentru abonații Unite), dar se pot efectua și apeluri de pe telefonul fix la numărul 090009003, iar acest lucru îl poate face oricine. Prețul unui SMS sau apel este de 20 de lei – un ajutor pe care TREBUIE să îl oferim, fiecare dintre noi.

   Aici, pe pagina de facebook „Îngerii vor să trăiască”, găsești alte detalii, oferite de către Svetlana Sainsus – fondatoare a paginii și susținătoare a zeci de cazuri umanitare.

  Ajută-l pe Marinel:

 CONTURI BANCARE SAU DONAȚII ONLINE – AICI

SMS (abonați Unite) – la numărul 9003, cu textul „Marin”

APEL DE LA TELEFONUL FIX – la numărul 090009003

Un copilaș are nevoie de noi. Să facem lumea mai bună. Avem șansa!