Adio

(FOTO) Adio, Ion Ungureanu! Maestrul a fost petrecut astăzi pe ultimul drum

Corina Bezer

Sute de oameni au venit astăzi să-şi ia rămas bun de la maestrul Ion Ungureanu. Sicriul cu corpul neînsufleţit a lui Ion Ungureanu a fost depus la biserica „Sf. Teodora de la Sihla”, după care a fost dus la Palatul Naţional, acolo unde rudele, colegii şi prietenii l-au petrecut pe ultimul drum. Cei care l-au cunoscut spun că trecerea în eternitate a lui Ion Ungureanu a lăsat un gol imens în inimi, întrucât toată viaţa sa a fost un patriot adevărat. „El a fost un mare actor, un mare regizor şi chiar şi în filme a jucat foarte frumos. Păcat că s-a dus atât de repede”, a declarat Raisa Vieru, soţia poetului Grigore Vieru. „Pentru mine, Ion Ungureanu, a fost mai mult decât un tată, a fost mai mult decât un frate, a fost un prieten, ceea ce înseamnă mai mult decât toate acestea luate la un loc. Aş îndrăzni să cred că a fost una din cele mai de seamă personalităţi pe care le-a avut vreodată Basarabia”, a declarat scriitorul Nicolae Dabija.

„În primul rând, a fost un foarte bun prieten din 1979 de când l-am cunoscut şi până acum la trecerea la cele veşnice. În al doilea rând a fost un camarad de luptă în mişcarea pentru renaştere şi eliberare naţională. Îmi amintesc bucuria pe care o avea la fiece succes al nostru. Îmi amintesc cum s-a bucurat ca un copil atunci când în dimineaţa zilei de 27 august 1989 i-am dat textul final pe care trebuia să-l citească la Marea Adunare Naţională”, a declarat Valeriu Matei, directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu”. 

„A fost o figură emblematică a idealurilor noastre româneşti, un exemplu şi un simbol de curaj. A fost deopotrivă om al scenei, al teatrului, artist, actor, regizor şi cetăţean al agorei politice”, a declarat scriitorul Arcadie Suceveanu. 

De la maestrul Ion Ungureanu şi-au luat rămas-bun şi oamenii care nu l-au cunoscut personal, dar l-au admirat pentru curajul, patriotismul şi profesionalismul de care a dat dovadă pe tot parcursul vieţii. Cu lacrimi în ochi, oamenii spun că neamul românesc a pierdut o adevărată personalitate şi un om de cultură deosebit.

Ion Ungureanu s-a născut pe data de 2 august 1935 în România Mare, iar toată viaţa a luptat pentru reîntregirea neamului românesc.

La Marea Adunare Națională de la 27 august 1989, apoi la multe întruniri publice, Ion Ungureanu a vorbit deschis despre limba română şi despre unirea cu România.

Ca ministru al Culturii, Ion Ungureanu a desființat în 1992 Teatrul Național „Puşkin” de la Chișinău și l-a înlocuit cu Teatrul Național „Mihai Eminescu”. Mai mult, marele patriot a repus în centrul Chișinăului statuia lui Ștefan cel Mare și a propus la București sanctificarea lui Ștefan cel Mare.

Ion Ungureanu s-a stins din viață sâmbătă, pe patul unui spital din Bucureşti. Maestrul avea 81 de ani şi a fost răpus de o boală incurabilă.

Adio, Ion Ungureanu! Maestrul a fost petrecut astăzi pe ultimul drumAdio, Ion Ungureanu! Maestrul a fost petrecut astăzi pe ultimul drumAdio, Ion Ungureanu! Maestrul a fost petrecut astăzi pe ultimul drumAdio, Ion Ungureanu! Maestrul a fost petrecut astăzi pe ultimul drumAdio, Ion Ungureanu! Maestrul a fost petrecut astăzi pe ultimul drum