
FOTO// Expoziție dedicată împlinirii a 30 de ani de relații diplomatice România-Rep. Moldova, inaugurată la Chișinău
Expoziția promovează, prin documentele, publicațiile și materialele vernisate, esența caracterului special al relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și România, în cei 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice.
În discursul rostit cu acest prilej, ambasadorul Daniel Ioniță a subliniat că evenimentul prefațează sărbătorirea Zilei Naționale a României și oferă un prilej excelent pentru a reflecta asupra trecutului.
„…30 de ani de la independența Republicii Moldova reprezintă puțin, raportându-ne la scara istoriei, însă la nivel personal este vârsta unei generații. O generație care a crescut, s-a dezvoltat, a scris, a gândit, sperăm noi, românește și european”.
Totodată, a adăugat că relațiile dintre România și Republica Moldova au transcens istoriei, deoarece se bazează pe un filon identitar comun de limbă, istorie, cultură și tradiții, pe un Parteneriat strategic pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova, pe numeroasele proiecte, din ultimii ani, de natură socială susținute de contribuabilul român pentru toți cetățenii Republicii Moldova ș.a.
De asemenea, ambasadorul român a menționat că, urmare a votului democratic exprimat de cetățeni, atât la alegerile prezidențiale cât și la cele parlamentare, speranțele noastre comune sunt încărcate de optimism și încredere într-un viitor mai bun pentru noi toți.
Ambasadorul României și-a încheiat discursul subliniind că „vom conta în continuare pe susținerea, priceperea și înțelepciunea dumneavoastră pentru a face această relație atât de specială dintre România și Republica Moldova și mai puternică, și mai vizibilă și mai profundă”.
Expoziția poate fi vizionată la sediul Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova timp de o lună.
Îți place ce citești? Contribuie la dezvoltarea platformei cu o donație:

Republica Moldova
Beneficiar: AO „UNIREA - Onoare, Demnitate și Patrie”
MDL: MD75VI022240300000083MDL
USD: MD16VI022240300000068USD
EUR: MD25VI022240300000063EUR
RON: MD60VI022240300000011RON
SWIFT: VICBMD2X416
România
Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO05INGB0000999908458154 SWIFT: INGBROBU
Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO41RNCB0685154653320001 SWIFT: RNCBROBU