(FOTO) Spectaculos! Clădirea Parlamentului, iluminată în culorile drapelului Europei și a Republicii Moldova
Tot ieri, o expoziție cu genericul „Europa prin ochii copiilor” a fost inaugurată în holul Parlamentului, găzduind desene realizate de copii din diferite localități ale R. Moldova. Cele mai bune 12 desene ale copiilor vor fi incluse într-un calendar al Parlamentului dedicat Zilei Europei.
Prezent la eveniment, Ministrul delegat pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni în Guvernul României, Dan Stoenescu a precizat că România va oferi pentru copiii participanți la expoziție locuri în taberele de odihnă, la mare și la munte.
”Mă bucur să mă aflu alături de copiii din Republica Moldova și să sărbătorim împreună Ziua Europei, zi care ne unește în Europa. Guvernul României va oferi tabere copiilor câștigători ai acestei competiții. Îi vom aduce la mare și la munte în România pentru ca să vadă direct ce înseamnă Uniunea Europeană”, a spus Dan Stoenescu.