ddd

(FOTO/VIDEO) Mica Unire, marcată la Chișinău de unioniști

Corina Bezer

Unioniștii spun că Unirea Principatelor Române din 1859 ar trebui să servească drept exemplu pentru reîntregirea neamului românesc. „Noi dorim astăzi să urmăm exemplul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Obiectivul nostru este să convingem cât mai multă lume că unirea este mersul firesc al lucrurilor, iar oricare alte scenarii sunt o amânare a imposibilului, a unui stat creat de Molotov și Ribbentrop. De asta suntem prezenți astăzi aici, pentru a omagia acest mare domnitor”, a declarat președintele Asociației „UNIREA-ODIP”, Vlad Bilețchi. 

„Alexandru Ioan Cuza este unul dintre marii domnitori ai neamului românesc. Activitatea domniei sale încă trebuie studiată, pentru că a fost un mare reformator, lucru care puțină lume îl cunoaște la ora actuală. Dincolo de dubla alegere, cei 7 ani de domnie au fost extrem de complicați și marcați de faptul că Alexandru Ioan Cuza a reușit primele și principalele reforme care să scoată societatea românească din Evul Mediu”, a declarat președintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă. 

Menționăm că astăzi se împlinesc 160 de ani de la Unirea Principatelor Românie din 1859.