deportarile

(GALERIE FOTO) Deportările staliniste din iunie 1941 comemorate la Monumentul „Trenul durerii”

Alexandrina Godiac

„Tăticul meu a sărit în ajutor când au anunțat vecinii că iată, îl ridică pe fratele mai mare. El a luat copilul în brațe și îl ajuta. Copilul nu voia să urce în vagon. Plângea, că erau bocete în gara din Drochia. În timpul ăsta, un soldat rus i-a dat cu patul armei pe spinare, i-a luat copilul și l-a aruncat în vagon”, a spus Mihai Postovan, președintele Asociației Republicane a Veteranilor de Război ai Armatei Române.

ee

La comemorarea din Scuarul Gării a fost prezentă și Vera Vieru, care a povestit că soțul ei a fost deportat în iulie 1949, împreună cu soacra ei, care a decedat în regiunea Irkutsk, lângă Lacul Baikal.

dd

 

ddO altă urmașă a celor deportați este Vera Vârlan. „Buneii mei au fost deportați în 13 iunie 1941, împreună cu cei doi copii ai lor. Bunelul a fost lichidat, iar bunica, împreună cu copiii, au fost duși în Kazahstan. Unul dintre cei doi copii e tatăl meu, eu m-am născut acolo”, a spus Vera Vârlan.

dd

 

 În noaptea de 12 spre 13 iunie, mii de moldoveni au fost urcaţi în tren şi duşi cu forţa în Siberia şi Kazahstan, doar pentru că regimul i-a considerat periculoşi.

dddddddddd