Anton Gamurari

Generalul Anton Gămurari, ex-comandat al Brigăzii Fulger, a decedat

Corina Bezer

În timpul conflictului din regiunea transnistreană, locotenent-colonelul Anton Gămurari a condus brigada de poliție cu destinație specială care a purtat lupte cu grupările paramilitare transnistrene.

La data de 13 decembrie 1991, a avut loc un atac transnistrean asupra Comisariatului de poliție din Dubăsari, iar ca urmare a acestuia, brigada de poliție cu destinație specială a trecut noaptea în Dubăsari pe la hidrocentrală și a avut loc o luptă, în urma căreia patru polițiști moldoveni au fost uciși.

Anton Gămurari s-a născut la 15 august 1950 la Chișinău.  Acesta a fost avansat de către preşedintele Mircea Snegur la gradul de general-maior de poliţie. 

În noiembrie 1997, generalul Gămurari a fost numit în funcţia de director general al Departamentului de protecţie civilă şi situaţii excepţionale, funcţie pe care a deţinut-o până la 29 iulie 1999.

În 2019 a candidat fără succes la fotoliul de deputat în circumscripția Căușeni, reprezentând blocul ACUM.