Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi”

Haos la Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni

Alexandrina Godiac

Directorul interimar, Oriana Miclea, începe să distrugă practic resursa umană care susține proiectele IEH, la ordinele directorului general adjunct,preotul Nicolae Brînzea, aflat într-un lung concediu medical împreună cu șoferul său, preotul Mirea Dan, și el angajat al IEH.

Brînzea continuă campania de denigrare la adresa directorului general Eugen Popescu, încercând să forțeze prin buna sa cunoștință, rectorul Universității din Oradea, luarea unei măsuri absurde de anulare a diplomei de licență obținută prin echivalarea studiilor și susținerea examenului de licență în cadrul Universității din Oradea de către Eugen Popescu, în anul 2000.

Iată câteva din mesajele transmise de foști angajați ai IEH, disponibilizați ieri, 9 iulie, pe o rețea de socializare:

„3 ani și jumătate, zeci de proiecte pentru Republica Moldova, pentru românii din Timoc, Voievodina, Vidin, Cernăuți, Transcarpatia, Sudul Basarabiei, evaluare cu punctaj maxim în fiecare an realizată de către această doamnă-interfață a lui Nicolae Brînzea, care îmi încetează acum raportul de muncă doar pentru că am sesizat nereguli, abateri, ilegalități către organele de control ale statului român. Și că așa se acaparează o instituție publică, cu permisiune de la minister".

Alt fost angajat scrie pe rețeua de socializare: „Și câte țipete mi-au auzit urechile de la directoarea de proiecte și programe, aflată la primul ei job, care nu știa să scrie niciun document oficial, vreo adresă către minister sau ce mai trebuia …".

Situația de la Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi" sub conducerea unor incapabili este repetitivă. Un alt fost angajat a descris realitatea sumbră de la începuturile instituției: „Eu am fost acolo sclav angajat pe 1180 de lei, ăsta a fost salariul meu la început, apoi am fost reîncadrată pe 1700 lei (net). Cel mai mic salariu din institut, în conditțile în care eram,sunată sâmbată noaptea, gravidă în 7 luni, să definitivez până dimineața ROF-uri și ROI-uri, să fac proceduri pentru scriere de proiecte și pentru toate celelalte, să scriu note de fundamentare pe buget că șeful contabil nu era în stare să deosebească debit de credit, și tot asa. Pe lângă faptul că a trebuit să scriu prezentări, articole "științifice" (am avut grijă să nu fie), să ii pup mana lu' Teodosie (n-am făcut-o) când venea în vizită și trebuia să fac cafea la fierbător cu caimac și să spăl cesti, că sunt femeie (tot n-am făcut-o). În timpul ăsta alții erau invidioși pe "poziția mea privilegiată" (cărora le făceam munca și ei câștigau de două ori cât mine), se purtau oribil, iar el îmi zicea să support, că e luptă politică, îi stric imaginea, că rezolvăm, că o fi, o păți. La prima tabără cu studenții din Republica Moldova m-am dus la campus, că trebuia să facem cu schimbul,și a urlat la mine jumătate de oră – că ceam căutat eu acolo. Eu n-am fost în delegații, că aveau alții prioritate. Pentru ultimele 3 luni de muncă mi-au falsificat semnătura pe contract și nu mi-au mai dat niciun ban. După ce am plecat (cu maică-mea bolnavăși suspectă de cancer), m-au făcut cu ou și cu oțet, ce nemernică sunt, că mă câștigaseră la târgul de sclavi și eu îndrăznisem să fug, ingrata de mine.".