(INTERVIU) Oprește clipa prin artă

Bună, Evelina! Zic să începem cu începutul: Cine ești tu, de fapt, și de ce artă?

Mă consider o fire artistică, dornică să muncesc și să valorific conceptul „artă”. Societatea actuală, din păcate, are concepții limitate referitor la ceea ce semnfică arta. Auzind acest cuvânt, majoritatea se gândesc la pictură, muzică și dans. Deși aceste forme ale artei au magia lor, pe care eu ,într-adevăr, o admir, există și alte forme precum arta actoricească, cinamatografică, a scrierii, modei, culinăriei, arta decorativă, arta video și nu în ultimul rând, arta fotorafică și oratorică (forme care mă pasionează).

Pasiunea ta pentru fotografie vine din familie?

Mulți dintre membrii familiei mele sunt amatori, însă eu sunt cea care s-a atașat mult de această activitate, astfel încât aceasta a devenit o pasiune.

Cât de important crezi că este să imortalizăm momente?

Nu aș putea plasa opinia mea între important și foarte important, întrucât fiecare dintre noi percepe prețul unei clipe sau al unui moment efemer într-o manieră exclusiv individuală. Din perspectiva mea, imortalizarea unui moment, într-un cadru, capătă valori deosebite odată cu trecerea timpului. O fotografie este un refugiu în trecut sau o reprezentare a unui moment-cheie, ceva ce ne amintește de emoții și trăiri. Momentul e totalizator. Cadrarea unei priviri, unui gest, unei grimase, unei mimici ce devin, eventual, elemente ale perenității, este scopul fotografiei.

Ce contează pentru un fotograf, în fond, emoția sau construcția?

Ambele în aceeași măsură.

Fotografia nu poate fi definită doar ca un mijloc de comunicare a informației cu referire la un obiect, căci aceasta este o artă creativă. Tot ce conține emoție și spirit e artă. Astfel, în mod normal, fotografia transmite vibrații conectate cu stările de spirit ale persoanei din cadru și ale celei din spatele cadrului, are scop și compoziție, ea devine mai mult decât o imagine. Cu siguranță, atât emoția, cât și construcția conțin aceeași doză de „necesar” și „esențial” unei fotografii artistice.

Care a fost momentul în care ai înțeles că vrei să faci fotografie? 

Totul a început simplu, pe neașteptate, de-ndată ce-am primit drept dar prima mea cameră semi-profesională. Eram într-atât de entuziasmată, încât cadram tot ce mă înconjura la acea vreme. Astfel, am înțeles că această activitate mă ajută să evadez, să uit de probleme sau tristeți, mă ajuta să mă bucur de ceea fac. Inițial, nu-mi reușea deloc, dar continuam să fac fotografii, căci îmi plăcea nespus de mult.

Având în vedere că citești destul de mult, ai avut vreodată senzația că vrei să transpui sau recreezi, într-un stil propriu, prin fotografie, cele citite?

Cărțile mi-au dezvoltat imaginația, lucru firesc. Da, când fotografiez, eu am idei preluate din anumite circumstanțe din diverse opere, pe care le-am văzut cu ochii minții și le-am simțit cu sufletul. De obicei, descrierile reușite, pasajele memorabile și personajele ce au lăsat amprente postlecturale contribuie, în mod esențial, la realizarea unor fotografii. Sunt sigură că acest proces are loc datorită faptului că o carte este și ea un rezultat ce aparține unei ramuri artistice – literatura. Fiecare formă a artei e interconectată una cu alta și, evident, oamenii de artă sau oamenii care sunt admiră arta găsesc acea doză de inspirație în fiecare tip de lucrare artistică.

Se spune că spontaneitatea e cheia multor opere de artă. Atunci când realizezi o serie de fotografii, ai la bază un anumit concept bine definit sau doar o viziune de moment asupra obiectului fotografiat?

Spontaneitatea valorifică cele mai bune idei și sunt sigură că nu e doar cheia unor opere de artă, ci a vieții în general.  Tot ce e spontan e și memorabil.

În mod evident, am un concept și un plan când pornesc să fac poze, căci gândurile mele despre ce și cum aș putea face anumite fotografii sunt imuabile. Totuși, se mai ivesc momente spontane,  care favorizează multe cadre. Deci, da, spontaneitatea e o liberă emoție, iar emoția e și ea un element de succes al fotografiei.

După tine, cine este, de fapt, fotograful?

Definiția ne zice că -„Fotograf” este persoană care fotografiază. Sunt ferm convinsă că semnficația îndeletnicirii de fotograf poate fi considerată mult mai amplă, reieșind din faptul că persoana ce stă în spatele camerei nu doar „fotografiază”, ci plăsmuiește o lucrare artistică. Aparent, un fotograf are doar un singur pas de înfăptuit pentru a obține efectul dorit – a seta eficient tehnica. Puțini știu că, de fapt, procesul realizării unei fotografii cuprinde o multitudine de pași. Cu siguranță, actul în sine, e o muncă substanțială. Întâi de toate, se caută ideea, lucru care, pe alocuri, consumă multă energie, întrucât apar crize de inspirație. Din fericire, în „a căuta” intens există și acel rezultat final, ce te ajută să înaripezi. Apoi, urmează realizarea conceptului de „fotografie artistică”, concept ce include luarea în seamă a acelor elemente de bază ale artei menționate anterior. În definitiv, procesul este închegat în momentul în care fotograful muncește cu suflet și dăruire, atunci când emoțiile sale echivalează cu vibrațiile din cadru. Fotograful e capabil să imortalizeze un moment, situație, sentiment, mișcare într-un interval de timp foarte mic, însă ceea ce crează el, devine viabil. Astfel, un fenomen, lucru, aranjament, compoziție, emoție ce s-a manifestat și părea efemer, se transformă într-o existență perpetuă.

Pe lângă lectură și fotografie, ce alte interese sau pasiuni mai ai?

Sunt o fire care încearcă cu dificultate să le reușească pe toate. Curiozitatea mă face să-mi găsesc timp pentru multe sarcini și activități. Activitatea mea prioritară este  fotografiatul, pentru că prin intermediul acesteia eu pot să evadez din rutina zilnică și mă simt bine, satisfăcută, primesc energie. Oamenii trebuie să investească timp în ceea ce le oferă energie. Imediat după fotografiat se plasează lectura. Cărțile sunt hrană pentru suflet. Citesc zilnic și peste tot. Am o carte în poșetă,  geantă, valiză. Citesc în transport, în călătorii, în natură, citesc dimineața, ziua și noaptea, citesc când trăiesc stări de beatitudine, dar și atunci când mă presează avalanșe de emoții negative. Studiez limbi străine, întrucât asta creează un șir de posibilități pentru viitor. În interesele mele, se mai încadrează limbile străine, dreptul, științele socio-umaniste, științele politice și, desigur, oratoria.

Perfecțiunea este artă sau arta este perfecțiune?

Perfecțiunea este plictisitoare. Ar trebui totuși să recunosc că sunt perfecționista. În permanență încerc să mă autodepășesc și să fac totul cât mai bine. Uneori, mă critic foarte dur pentru planurile care nu-mi reușesc și asta se întâmplă frecvent. Pe de o parte, ceea ce fac e benefic pentru șlefuirea capacității mele. Pe de altă parte, perfecțiunea nu va putea fi atinsă niciodată. Un alt aspect ce merită a fi luat în considerație, este că oamenii posedă viziuni de tot felul când e vorba despre cum arată perfecțiunea, deci este o chestiune relativă.

Pasiunea poate fi considerată definiție a succesului?

Da, cu siguranță. Dacă faci ce-ți place, o faci cu ardoare, atașment și dedicație, făurești un rezultat. Doar din pasiune se produc roduri bogate, deoarece, fiiind pasionat de ceva, tu investești toată puterea și energia ta în obiectivul tău de realizare.

Cât de mult crezi că oamenii își pot marginaliza pornirile de teama unui eșec? Ți se pare corect?

Oamenii se tem de eșec. De cele mai multe ori, mulți refuză să meargă mai departe , din cauza unuia. Recunosc, mi s-a întâmplat și mie, dar am înțeles că fiecare eșec poate fi privit ca un mesaj motivațional ce te îndeamnă să ridici capul, să privești în sus, să zâmbești și să-ți aduni forțele pentru a te deplasa mai departe. Chiar dacă o să eșuezi, gândește că oricum ai făcut o încercare și ai ieșit din zona ta de confort, ai îmbunătățit anumite capacități, te-ai depășit pe tine chiar. Chiar nu contează cât de des cazi, important ca, după fiecare eșec, să știi să te ridici fără a privi în urma ta. 

Dacă ar fi să rămâi blocată într-o fotografie sau într-o carte, care ar fi aceea? De ce?

Datorită faptului că sunt plină de viață și energie pentru a lua tot ce-mi oferă fiecare zi, aș refuza să rămân blocată într-o fotografie sau carte, întrucât acest lucru m-ar limita. Aleg să văd ce surprize îmi aduce fiecare zi și în ce aventură urmează să pornesc, ce urmează să descopăr, care sunt emoțiile ce vor fi eventual simțite.

Așadar, pasiunile sunt reale și au un contur frumos, dacă știi să mergi cu ele pe același drum, să te ghidezi de ele și, în așa mod, să crești.  ÎI MULȚUMIM EVELINEI PENTRU TIMPUL ACORDAT INTERVIULUI ȘI-I DORIM SUCCES, AVÂND SIGURANȚA CĂ, ATÂT TIMP CÂT ÎȚI DOREȘTI CEVA CU ADEVĂRAT, INEVITABIL REUȘEȘTI!