Ion şi Doina Aldea-Teodorivici

Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, comemoraţi în toate instituţiile de învăţământ din Republica Moldova

Corina Bezer

Comemorarea celor două inimi gemene va avea loc în contextul în care anul acesta se împlinesc 24 de ani de la trecerea în eternitate a lui Ion şi Doina Aldea-Teodorovici.

Potrivit documentului, „Ministerul Educaţiei susţine iniţiativa Asociaţiei Obşteşti „Onoare, Demnitate şi Patrie”, de a desfăura, în perioada 26 – 28 octombrie 2016, activităţilor de comemorare a 24 de ani de la trecerea în nefiinţă a regretaţilor Ion şi Doina Aldea-Teodorovici”.

Astfel, în perioada 26-28 octombrie 2016, în toate instituţiile de învăţământ din Republica Moldova, vor avea loc acţiuni de sensibilizare a elevilor cu referire la rolul oamenilor de cultură în procesul de renaştere naţională, prin exemplul regretaţilor Ion şi Doina Aldea-Teodorovici. Totodată, la prima oră din orar de pe data de 28 octombrie, va fi ţinut un minut de reculegere în memoria celor două inimi gemene.

Ministerul a luat o decizie patriotică! Împreună îi vom comemora pe Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, aşa cum li se cuvine unor eroi veritabili ai neamului românesc, a precizat Vlad Bileţchi, preşedintele AO „Onoare, Demnitate şi Patrie”.

Asociația „Onoare, Demnitate și Patrie” este o organizației non-guvernamentală, apolitică, care are scopul de a educa tânăra generație în spiritul valorilor naționale românești și de a contribui la realizarea reîntregirii neamului românesc.