De Ultimă Oră

Alertă de călătorie: Cetățenii Republicii Moldova, îndemnați să evite orice deplasare în Iran

Ambasada Republicii Moldova în Republica Islamică Iran cu reședința la Baku recomandă cetățenilor Republicii Moldova să evite orice călătorie în Iran, î…

Actualizat acum 16 ore

Universitatea de Stat din Comrat

Isprava unor tineri din Comrat// S-au înscris la facultate pe baza diplomelor de bac false

Corina Bezer

Ca urmare a informațiilor operative și în urma investigațiilor efectuate, ofițerii Direcției Operațiuni Speciale a INI, au stabilit că  tinerii, elevi ai promoției 2015 la un liceu din Comrat, au picat examenele de bac. Ulterior, aceștia contra sumei de 850 euro fiecare, au obținut și au folosit pentru a intra la Universitatea din Comrat, diplome false ale unui liceu din mun. Chișinău. Astfel, cei patru, doi băieți și două fete, au ajuns  studenți la Universitatea din Comrat.

În urma acțiunilor polițiștilor efectuate în cadrul urmăririi penale inițiate pentru  deţinerea și folosirea documentelor oficiale false,  falsurile au fost dovedite, întrucât polițiștii au contactat liceul care ar fi eliberat diplomele și au aflat că asemenea persoane nu au trecut niciodată prin clasele acestui liceu.

Deși exista o baza de date electronice gestionată de Ministerul Tineretului și Sportului în care se dețin informații în privința elevilor ce au susținut examenele de bacalaureat, este incertă situația în care cei patru au fost înmatriculați la Universitatea din Comrat.

În cadrul urmăririi penale efectuate, tinerii şi-au recunoscut vina în cele comise, urmărirea penală în privinţa învinuiţilor fiind finisată.

Astfel,  cei patru  studenţi, prin ordinul rectorului au fost exmatriculaţi din Universitate.