Grigore Vieru

La Iași și Chișinău va avea loc Festivalul Internațional de Poezie „Grigore Vieru”

Alexandrina Godiac

Programul va începe la ora 11.30, la Uniunea Scriitorilor, cu un colocviu „Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi” și lansarea mai multor cărți de și despre Grigore Vieru.

Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” organizează la ora 14.30 un medalion literar-artistic „Poezia lui Grigore Vieru – judecătorul valoric suprem” și o expoziție de carte cu genericul „Grigore Vieru în constelația lirei”.

Prima zi se va încheia la ora 18.00, la Teatrul Republican de Păpuși „Licurici”, cu Gala Premiilor Festivalului şi un spectacol omagial, susţinut de artiștii Mihai Munteanu, Mihai Ciobanu, Nicolae Jelescu, Margareta Nazarchevici, Cătălina Cărăuș, Fanfara Poliției de Frontieră, Studioul muzical-coral „Lia-Ciocârlia”, colective artistice de la liceele „Prometeu-Prim”, „Socrate”, „Nicolae Sulac” din Chișinău.

Miercuri, 15 mai, la ora 10.00, în Sala Mică a Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova se va desfăşura simpozionul științific „Grigore Vieru, destin înveșnicit în poezie”, organizat de Institutul de Filologie Română „B. P. Hasdeu”.

 La ora 13.00, la Truşeni, în preajma Complexului monumental „Scriitorii Unirii”,  va avea loc un medalion literar-artistic „Grigore Vieru – Poetul Unirii”, organizat de Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, Filiala Chişinău.

În ziua de 16 mai, la 11.00, în Sala Consiliului Primăriei Iași va avea loc deschiderea oficială a Festivalului la Iaşi, Conferința „Grigore Vieru, poet și tribun al spaţiului românesc”, susținută de poetul și eseistul Nicolae Băciuț, prezentarea cărții „Trandafirul Singurătății / La rosa della Solitudine” de Grigore Vieru, tradusă în italiană de Francesco Altieri, recitalul muzical pe versuri de Grigore Vieru „Scrisoare din Basarabia”, oferit de Ansamblul vocal al Liceului „Prometeu-Prim” din Chișinău.

La ora 16.00, în Sala de spectacole „Radu Beligan” a Ateneului Tătărași, iubitorii creației vierene vor avea ocazia să participe la spectacolul „Rădăcina de foc”, care va include un recital de cântece patriotice, prezentat de Corul Marii Uniri din Iași, recitalul susținut de interpreta Mădălina Gaivas, recitalul poetului Valeriu Matei, recitalul muzical al interpretului Iurie Sadovnic.

Vineri, 17 mai, la ora 9.00 se vor depune flori la bustul poetului Grigore Vieru din Parcul Copou, iar la ora 10.00, la Muzeul Municipal Iași, se vor ține dialoguri culturale și conferințe cu genericul „Grigore Vieru și misiunea christică pentru poporul român”, la care vor participa personalități marcante ale culturii române, și vor fi lansate mai multe cărți.

Festivalul este organizat de Centrul Cultural-Ştiinţific „Grigore Vieru” Chişinău, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău, Primăria Municipiului Chişinău, Primăria Municipiului Iaşi, Asociaţia Culturală „Feedback” Iaşi, Uniunea Scriitorilor din Moldova, Institutul de Filologie Română „B.P. Hasdeu” al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, Biblioteca Naţională pentru Copii „Ion Creangă”, Teatrul Republican de Păpuși „Licurici”, Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, Filiala Chişinău, Secția Națională IBBY, Ateneul Tătărași, Muzeul Municipal Iași, liceele „Prometeu-Prim”, „Socrate”, „Nicolae Sulac”.