dd

„La mulți ani, R.Moldova!” Ambasadorul SUA a transmis un mesaj de felicitare, în limba română, cu ocazia Zilei Independenței

Corina Bezer

Dereck J. Hogan a menționat că a călătorit în mai multe regiuni din R.Moldova și a descoperit peisaje rurale uimitoare, orașe pline de viață și, cel mai important, oameni minunați și generoși, care sunt mândri de țară lor.

Potrivit diplomatului, în doar 28 de ani Republica Moldova a parcurs un drum lung în calitate de stat suveran și independent, liber să își aleagă singur viitorul. „Acesta este un proces continuu, țara mea are 243 de ani și încă lucrăm pentru a o îmbunătăți. Împărtășim dorința voastră de a avea o țară cu un Guvern al poporului, care să întărească instituțiile guvernamentale, inclusiv prin combaterea corupției și reformarea justiției”, a notat diplomatul.

„Statele Unite vor rămâne partenerul vostru strategic. Vom fi aici pentru a vă ajuta. Din partea întregii echipe a Ambasadei SUA în R.Moldova și din partea poporului SUA, vă urez să aveți o sărbătoare frumoasă. La mulți ani, Moldova!”, a mai spus ambasadorul.