Război Ucraina

Luptele se intensifică în estul Ucrainei, la o zi după atacarea observatorilor OSCE

Corina Bezer

Armata ucraineană a anunțat că un soldat a fost ucis în ultimele lupte, în timp ce separatiștii au acuzat armata că a efectuat zeci de atacuri, informează Agerpres.

O patrulă a Misiunii Speciale de Monitorizare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) a fost atacată cu focuri de armă în regiunea Donețk vineri, dar nimeni nu a fost rănit. Incidentul a fost condamnat de șeful misiunii, Ertugrul Apakan.

O dronă a fost de asemenea doborâtă la Horlivka, localitate aflată sub controlul rebelilor, a declarat Apakan.

O încetare a focului este în vigoare în regiunea Donbas din estul Ucrainei, unde este situat orașul Donețk, dar circulă frecvent informații că armistițiul este încălcat.

Confruntat cu agravarea crizei în Ucraina, președintele Petro Poroșenko a cerut o mai mare asistență externă și l-a numit consilier al său pe fostul secretar general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.

Potrivit politicianului și expertului rus în apărare Vladimir Komoedov, alegerea lui Rasmussen de către Poroșenko nu ar conduce la o îmbunătățire a legăturilor cu Moscova.