MAI vrea înăsprirea pedepselor pentru agresarea polițiștilor
Prevederile se regăsesc într-un proiect de modificare a Codului penal și a Codului contravențional, elaborat de Ministerul Afacerilor Interne.
Scopul inițiativei este de a spori protecția categoriilor de funcționari care pot fi mai des subiecți ai infracțiunii de ultragiere, fiind vorba în mod special de polițiști.
„În societate s-a format stereotipul că profesia de polițist este una care nu lasă loc de încredere și respect. Deseori cetățenii refuză să se subordoneze dispozițiilor legitime ale polițiștilor sau le tratează cu rea-voință, opunînd rezistență, jignind onoarea sau ameninținînd polițistul cu agresiune fizică”, susțin autorii proiectului.
Potrivit ministrului de interne, Alexandru Jizdan, legislația națională la capitolul asigurării protecției oamenilor legii este prea permisivă. Astfel, se propune ca ultragierea, amenințarea cu violența sau moartea a funcționarilor publici și a rudelor acestora să fie pedepsită cu o amendă de pînă la 20 de mii de lei, muncă în folosul comunității sau pînă la trei ani de închisoare.
În cazul opunerii de rezistență față de persoana cu funcție de demnitate publică însoțite de acte de violență sau distrugerea bunurilor, pedeapsa este și mai aspră – între 5 și 8 ani de detenție. Inițiativa urmează a fi examinată la ședința de astăzi a Guvernului.