Vlad Bilețchi

Mâine va avea loc prima şedinţă de judecată în dosarul Statul vs Bileţchi

Corina Bezer

Şedinţa va avea loc la Judecătoria Centru, în incinta biroului 61 (Chişinău, str. Bulgară 43). Şedinţa de judecată are loc în contextul în care, în urma protestelor organizate pe data de 14 noiembrie împotriva fraudării alegerilor, organizatorul Vlad Bileţchi a fost amendat pentru „încălcarea ordinii publice” şi „blocarea intenţionată a arterelor”. Astfel, Bileţchi a contestat în instanţă amenda aplicată de stat, iar mâine va avea loc prima şedinţă de judecată în acest sens.

Bilețchi respinge orice acuzație la adresa sa, menționând că este vorba despre o amplă campanie de denigrare a mișcării protestatare. „Protestul s-a desfăşurat într-un mod paşnic şi fără incidente. Oamenii au ieşit în stradă pentru a-şi exprima nemulţumirea cu privire la fraudarea alegerilor prezidenţiale. Cu toate acestea, statul a hotărât să mă amendeze! Totul s-a desfăşurat în conformitate cu legea. E o nedreptate. Nu voi ceda, pentru că lupta continuă”, a declarat liderul ODIP, Vlad Bileţchi.

Iată mesajul lui Vlad Bilețchi de pe o rețea de socializare:

Mesaj Vlad Bilețchi

Mesaj Vlad Bilețchi

Amintim că pe data de 14 noiembrie curent, mii de oameni au ieşit în stradă pentru a-şi exprima nemulţumirea cu privire la fraudarea alegerilor prezidenţiale.