Marea Adunare Centenară Afis

Marea Adunare Centenară, cea mai mare manifestație unionistă de la independența RM! Vezi ultimele noutăți despre eveniment!

Corina Bezer

Liderii unioniștii au anunțat astăzi într-o conferință de presă că Marea Adunare Centenară din 25 martie va fi cea mai mare manifestație unionistă de la independența Republicii Moldova. Totodată, fiecare localitate care a semnat Declarație de Unire cu România va primi în dar un drapel personalizat, cu care oamenii vor participa la manifestație.

„Noi suntem organizatorii acestei manifestații, împreună cu alte 120 de asociații. Cu toate acestea, nu înseamnă că monopolizăm Anul Centenar. Vom da un exemplu de unitate în această duminică la Chișinău și invităm toate formațiunile politice să participe la această activitate”, a precizat președintele Acțiunii 2012, George Simion.

În același timp, președintele Asociației „UNIREA – ODIP”, Vlad Bilețchi, a declarat că peste 20 de instituții de învățământ din Republica Moldova au semnat Declarații de Unire cu România și speră că numărul acestora va ajunge la 100. Cu toate acestea, liderul UNIREA – ODIP spune că atât primarii, cât și directorii instituțiilor de învățământ sunt presați și împiedicați să-și manifeste dorința de reunire. „Națiunea românească se deșteaptă! Avem peste 20 de instituții de învățământ care și-au declarat dorința de reunire, iar numărul acestora continuă să crească pe zi ce trece. Mai mult, reprezentanții din diaspora au semnat Declarații de Unire și și-au anunțat prezența în număr mare la manifestația de duminică. Obiectivul nostru este unul singur – o majoritate unionistă în ambele state românești. Acest lucru este posibil, iar reunirea e tot mai aproape”, a precizat Vlad Bilețchi.

Totodată, primarul comunei Parcova din Edineț a venit cu un mesaj pentru colegii săi:  „Vreau să îi îndemn pe toți colegii mei primari să se mobilizeze și pe 25 martie, împreună cu localnicii, consilierii, să fie prezenți în număr cât mai mare la Marea Adunare Centenară. Oamenii au nevoie de bunăstare și stabilitate și doar prin unire vom reuși să scăpăm de nedreptățile istoriei”, a declarat primarul comunei Parcova din Edineț și co-președintele Ligii Aleșilor Locali Unioniști, Marcel Snegur.  

„Am hotărât ca fiecare partid politic să vină cu insigne și drapele de partid. E important să fim cât mai mulți și să demonstrăm că unioniștii sunt o forță, iar unirea va avea loc în scurt timp. Vedem că Președintele Donon continuă să ne amenințe, iar în această privință autoritățile statului trebuie să se sesizeze. Reiterăm încă odată că manifestația de pe 25 martie va avea loc pașnic și fără destabilizări”, a declarat președintele Blocului Unității Naționale, Ion Leașcenco.

Amintim că duminică, 25 martie 2018, la ora 12.00, în Piața Marii Adunări Naționale va avea loc Marea Adunare Centenară cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România din 1918.