Armata Nationala

Militarii din Republica Moldova, instruiţi în Germania

Corina Bezer

Potrivit superiorului contingentului, locotenent-colonelul Adrian Efros, militarii din Republica Moldova se pregătesc împreună cu cei din Albania, Armenia, Bulgaria, Croaţia, Portugalia, România, Slovenia, SUA şi Ungaria la executarea misiunilor de patrulare, evacuare medicală, pază a punctelor de control şi trecere.

Sursa a adăugat că totodată, ofițerii și subofițerii participă la acţiuni practice de depistare a unor obiecte explozibile cunoscute şi improvizate, dar și la operațiuni de evacuare a răniţilor.

Militari

Locotenent-colonelul Efros a menționat că în această perioadă, militarii Armatei Naționale au fost instruiţi de colegii lor din Portugalia la capitolul „fire phobia” şi controlul mulţimii.

Aplicaţiile au ca scop evaluarea nivelului de pregătire a subunităţilor, pentru rotaţia trupelor, în cadrul misiunilor internaţionale de menţinere a păcii.

Exerciţiul multinațional „Mission Readiness Exercise” (MRE KFOR 21) se desfășoară în perioada 10 februarie — 2 martie 2016.