Struguri

Moldova clasată pe locul 20 în lume la producția de vin

Corina Bezer

Anul acesta, Republica Moldova va produce circa 1,7 de hectolitri de vin, nivel egal cu cel din 2015, dar cu 0,9 hectolitri mai puţin comparativ cu 2013, potrivit estimărilor publicate de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV). În consecinţă, ţara noastră s-a clasificat pe locul 20, cu o poziţie  mai sus în topul principalilor producători de vin, graţie scăderii de două ori a producţiei în Brazilia, arată studiul OIV, relatează Mold.street.

 Potrivit estimărilor Organizației Internaționale a Viei și Vinului, producția mondială de vin în 2016 este estimată la 259,5 milioane de hectolitri, cu 5% mai puțin decât în 2015. OIV subliniază că este vorba de una dintre cele mai mici producții din ultimii 20 de ani, ca urmare a condiţiilor climaterice nefavorabile.

În acest context, Italia ar urma să-și păstreze poziția de cel mai mare producător mondial de vin, cu 48,8 milioane hectolitri (- 2% comparativ cu 2015), urmată de Franța, cu o producție de 41,9 milioane hectolitri. (- 12%).

 Urmează Spania, cu o producție de 37,8 milioane hectolitri (creștere de 1% comparativ cu 2015), SUA – cu o producție de 22,5 milioane de hectolitri (+2%), și Australia – cu o producție de 12,5 milioane de hectolitri. (+ 5%).

 De asemenea, scăderi semnificative ale producției de vin s-au înregistrat și în emisfera sudică, în special în Chile (minus 21%, până la 10,1 milioane hectolitri), Argentina (minus 35%, până la 8,8 milioane hectolitri), Brazilia (minus 50%, până la 1,4 milioane hectolitri) și Africa de Sud (minus 19%, până la 9 milioane hectolitri).

Cea mai mare creştere din lume o  înregistrează România, de 37%, până la 4,9 milioane de hectolitri, egalând astfel producţia de vin a Rusiei.

Potrivit OIV, după două recolte slabe, România a revenit la un nivel bun de producție, pentru 2016 fiind estimată o producție de 4,8 milioane hectolitri, cu 1,3 milioane hectolitri sau 37% mai mult decât în 2015, ceea ce o plasează pe locul 13 în clasamentul celor mai mari producători mondiali de vin.

Autor: Silvia Plop