Moldova și Turcia vor intensifica colaborarea în domeniul agriculturii
Conducerea MAIA a adus mulțumiri părții turce pentru sprijinul constant de care se bucură Republica Moldova de la declararea independenței. De asemenea, Ministrul Eduard Grama a vorbit despre intensificarea relațiilor de colaborare în sectorul zootehnic și inițierea procedurii de parafare și aprobare a unui acord privind exportul animalelor în Turcia.
Un subiect aparte al dialogului a constituit extinderea programelor de asistență în domeniul agriculturii, oferite de Guvernul Turciei prin intermediul Agenţiei Turcești de Cooperare şi Dezvoltare (TIKA).
La rândul său, Ministrul din Turcia, Farul Celik a apreciat relațiile istorice dintre cele două state și a menționat că legăturile de prietenie trebuie să se reflecte în schimburile comerciale. Oficialul a precizat că investitorii turci nu cunosc climatul investițional din Republica Moldova. Totodată, Ministrul Farul Celik a precizat că ultima ședință a Comitetului de Supraveghere în Agricultură dintre Republica Turcia şi Republica Moldova a avut loc în 2013.
Spre finalul întrevederii, Ministrul Eduard Grama a mulțumit pentru ospitalitate și a invitat omologul său turc să întreprindă o vizită în Republica Moldova, însoțit de un grup de investitori.