UGC 4879

NASA a publicat o fotografie incredibilă realizată de telescopul Hubble

Mariana Mereacre

Telescopul a surprins o galaxie pitică neregulată, care nu are coerența unei galaxii eliptice sau rotirea maiestuoasă a unei galaxii spiralate. Aceasta conține doar câteva miliarde de stele, ceea ce este un număr foarte mic în comparație cu, de exemplu, galaxia noastră, care numără aproximativ 200-400 miliarde de stele.

Astronomii numesc galaxia UGC 4879 – galaxia pustnică, deoarece este una foarte izolată. Conform astronomilor, distanța dintre UGC 4879 și cea mai apropiată galaxie, Leo A, este de aproximativ 2,3 milioane de ani lumină, adică aproximativ aceeași distanță dintre Calea Lactee și Andromeda.

Izolarea acestei galaxii înseamnă că nu a interacționat cu alte corpuri galactice vecine, reprezentând, din punctul de vedere al astronomilor, un laborator ideal pentru studierea proceselor de formare a stelelor, fără influențele exercitate de alte galaxii. Studiile despre această galaxie au ajuns la concluzia că în primele 4 miliarde de ani după Big Bang maternitățile stelare au fost foarte prolifice, aprinzându-se foarte multe noi stele. Această perioadă prolifică de aprindere de noi stele a fost urmată de o perioadă de 9 miliarde de ani de acalmie relativă, când s-au născut mult mai puține stele. Această perioadă s-a încheiat în urmă cu aproximativ 1 miliard de ani, când a fost reluat procesul de naștere stelară, informează Agerpres.

Cauzele acestui comportament al galaxiei UGC 4879 rămân încă necunoscute, iar astronomii și astrofizicienii încearcă să profite de izolarea acestei formațiuni galactice pentru a-și proba teoriile cu privire la fenomenul de naștere stelară.