Noi reguli pentru deținătorii de autovehicule înregistrate în străinătate de pe teritoriul țării
Persoanele fizice rezidente, care au introdus pe teritoriul țării până la 1 noiembrie curent autoturisme cu numere de înmatriculare străine, au dreptul să le plaseze în regim vamal de import, cu achitarea accizului în mărime de 30% din cota accizului stabilită pentru anul 2016. Excepție fac mijloacele de transport înregistrate în localitățile din stânga Nistrului, cu condiția că a fost achitată vinieta.
Mijloacele de transport urmează să fie înregistrate la Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, în perioada 1 decembrie 2016 – 1 februarie 2017. La expirarea acestui termen, proprietarii mașinilor vor fi obligați să le scoată din țară.
Totodată, proiectul interzice circulația pe drumurile publice a autovehiculelor cu plăcuțe eliberate în unitățile administrativ-teritoriale din regiunea transnistreană, aflate în posesia sau folosința persoanelor fizice care dețin permis de conducere al Republicii Moldova. Poliția va fi în drept să aplice șoferilor o amendă de la 25 la 30 de unități convenționale, cu aplicarea a 4 puncte de penalizare.
O altă prevedere stipulează că persoanele străine, care dețin permis de conducere eliberat de țara de evidență permanentă a mijloacelor de transport, se pot afla pe teritoriul Republicii Moldova mai mult de 180 de zile. În acest caz, ei vor achita vinieta în mărime de 180 de euro pentru fiecare următoarele 180 de zile de aflare în țara noastră.
Pentru a intra în vigoare, proiectul de lege urmează a fi votat de Parlament și în II lectură.