Jeremy Schuler

Nu a mers vreodată la școală, dar la 12 ani a devenit cel mai tânăr student al Universității Cornell din SUA

Sorina Noroc

Părinții lui Jeremy au ales să îl educe acasă, pentru că grădinița și, apoi, școala tradițională nu aveau să îi ofere informația necesară și suficientă dezvoltării lui. 

Am înțeles de la început că Jeremy nu este un copil obișnuit. 

 a spus mama proaspătului student. 

www.dailymail.co.uk

 Având în vedere acest lucru, familia băiatului își făcea griji pentru modul în care acesta avea să comunice cu cei din jur: 

  Pe terenul de joacă era speriat de copiii care alergau și strigau, dar, când a mers la cercul de matematică, am observat că a devenit foarte sociabil. Doar avea nevoie de compania unor oameni cu aceleași interese. 

     

www.everipedia.com

La 10 ani, Jeremy terminase de studiat toată material pe care elevii o parcurg în anii de liceu. Următorul pas era, evident, înscrierea la universitate. Totuși, avea nevoie de o diplomă care să îi confirme absolvirea liceului. Printr-un program special, a urmat câteva cursuri online și, de aici, nu rămânea decât să aleagă o instituție de învățământ superior. A fost acceptat la Universitatea Cornell din Ithaca. Cu câteva zile în urmă, Jeremy Schuler a mers la primele cursuri, despre care spune că I s-au părut destul de simple, dar este conștient că materia va deveni mai complicată, pe parcurs.

 Eram emoționat la început, dar acum sunt foarte entuziasmat. Am deja câțiva amici. Așa cum spunea și mama – toți copiii de la cercul de matematică erau mai mari decât mine, așa că sunt obișnuit să am prieteni mai mari. Atât timp cât le place matematica. 

  a declarat Jeremy.

Jeremy and parents

  Profesorii universitari sunt impresionați de prezența tânărului student și spun că au mari așteptări, în ceea ce îl privește.

Jeremy își dorește, la rândul său, să rezolve o problemă la care nu s-a găsit încă soluție.

Jeremy Shuler Credit: Mike Groll/AP Photo

 

   sursa: abcnews.go.com