De Ultimă Oră

(DOC) ULTIMA ORĂ! Căldura centralizată s-ar putea scumpi semnificativ în Chișinău și Bălți. Ce preț ar putea plăti consumatorii finali

Termoelectrica cere majorarea tarifului pentru căldură în Chișinău. Astfel, noul tarif ar putea fi 2564 de lei/Gcal, cu 740 de lei mai mult, decât în pr…

Actualizat acum 17 ore

serviciul 112

Nu e de glumă! Amendă de până la 1500 de lei pentru chemarea intenționat falsă a Serviciul 112

Corina Bezer

Serviciul 112 atenționează că persoanele care apelează abuziv/fals numărul de urgență, în glumă sau solicitând informații care nu constituie urgențe, pot fi pedepsiți.

Potrivit legii, chemarea intenționat falsă a serviciilor specializate (pompieri, poliție, ambulanță) se sancționează cu amendă de la 13 la 30 de unități contravenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore. Sancțiunea este prevăzută în articolul 342 din Codul Contravențional al Republicii Moldova.

Apelurile false ocupă din timpul operatorilor și întârzie tratarea situațiilor reale, timpul mediu alocat unui apel fiind de 40 de secunde.

Legea nr. 174 din 25.07.2014 cu privire la organizarea şi funcţionarea Serviciului
naţional unic pentru apelurile de urgenţă 112 definește noțiunile de alertare falsă și apelare abuzivă. Alertarea falsă semnifică înştiinţarea sau solicitarea de ajutor intenţionat fals şi/sau eronat, realizată prin apelarea numărului 112 pentru determinarea alarmării Serviciului 112 sau a intervenţiei serviciilor specializate de urgenţă în mod nejustificat. Apelarea abuzivă reprezintă apelarea repetată, cu rea intenție, a numărului 112, fără ca apelantul să justifice o stare care necesită intervenția serviciilor specializate de urgență.