pompieri

O mie de detectoare de fum, instalate gratuit în raioanele din Moldova

Corina Bezer

Pompierii din întreaga republică au instalat gratuit detectoare de fum pentru o mie de familii din raioanele Soroca, Edineț, Căușeni, Călărași, Briceni, Florești, Ungheni, Taraclia, Comrat, Cahul și municipiul Chișinău. Cei care au avut prioritate au fost familiile cu mai mulți copii, persoanele în etate și cei țintuiți la pat.

Amintim că, acum două luni, ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, a anunțat despre lansarea campaniei „O casă protejată – o viață salvată”, în cadrul căreia responsabilii au promis să instaleze gratuit peste opt sute de detectoare de fum pentru familiile cu posibilități financiare limitate. Oficialii au declarat atunci că 70 la sută din costul proiectului va fi finanțat din bugetul de stat, în timp ce restul 30% vor constitui investiții ale autorităților locale.

„Cu părere de rău, Republica Moldova pierde sute de oameni în incendii. De vină este imprudenţa sau nerespectarea regulilor antiincendiare”, menționa Jizdan în cadrul unui briefing.

Campania a fost lansată după ce liderul democraților, Vlad Plahotniuc, a cerut Guvernului să identifice soluții pentru a exclude cazurile de deces provocate de incendii și a solicitat responsabililor să găsească în acest sens fonduri, pentru a spriji familiile defavorizate.

Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2018, în Republica Moldova au avut loc 31 cazuri de intoxicare cu monoxid de carbon, în urma cărora au fost traumatizate 60 de persoane, inclusiv 20 de copii. Din totalul cazurilor de intoxicare cu CO șo CO2, cinci cazuri s-au soldat cu decesul a 7 persoane.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că, în perioada următoare, campania națională va ajunge în localitățile Bulboaca și Roșcani din Anenii Noi, dar și Ștefănești din raionul Ștefan Vodă.